Fostul președinte Traian Băsescu a fost întrebat, sâmbătă, la Școala de Vară a PMP de la Mamaia, de către unul dintre participanți, care este părerea sa despre situația economică a României.
„România are o creștere economică, din păcate nu este generată de investiții, este generată de creșterea consumului. Este o creștere care acum este suportabilă, dar e o creștere majorată, bazată pe consum, ne va duce la situația în care am ajuns în 2009, 2010, pentru că nu este o creștere bazată pe investiții. Uitați-vă la bugetul pentru investiții: a fost diminuat drastic, la Ministerul Transporturilor s-a luat un miliard de lei”, a afirmat Traian Băsescu.
El a spus că România înregistrează cel mai scăzut nivel al investițiilor din ultimii 10 ani.
„Dacă vrem o creștere durabilă care să facă bine cetățenilor și care să crească competitivitatea economică nu putem face decât revenind la investiții. În acest an, România are cel mai scăzut nivel al investițiilor din ultimii zece ani. În timpul crizei, în timpul Guvernului Boc s-au investit cu 20 la sută mai mult decât anul acesta, când lui Ponta îi duduie economia în cap cum îi duduia lui Tăriceanu în 2008. Diagnosticul meu este că trebuie revenit la creșterea economică prin investiții și nu prin stimularea excesivă a consumului”, a explicat fostul președinte.
El a susținut că noul Cod Fiscal lovește în micii întreprinzători.
„Acest mult-discutat Cod Fiscal, să vă uitați cu atenție cât lovește în micii întreprinzători, este neiertător, ca și cum ar fi vrut să distrugă, spre exemplu, persoanele fizice autorizate cărora le crește fiscalitatea. Cred că va trebui să-i apărați, pentru că persoanele fizice autorizate sunt oameni care și-au luat viața în mâinile proprii și nu așteaptă de la stat. Or, o creștere de fiscalitate pe această zonă este chiar împotriva spiritului antreprenorial”, a susținut Traian Băsescu.